Șoferii sunt ca o gașcă de cartier: cu experiență „de viață” sau mai tineri, mai timizi sau mai tupeiști, unii poate-s visători, altul e olimpicul clasei la ecologie, unul a caștigat la loto, altul încă locuiește cu părinții. Din când în când toți văd un trecător care evident nu e „din zonă”, iar reacțiile sunt variate precum caracterele indivizilor despre care vorbeam. Toți băieții de cartier au însă în comun spiritul rebelo-anarhic al unor vremuri de mult apuse.

Dacă ești șofer și te-ai surprins schițând vreun gest în timp ce citeai primul paragraf, orice fel de gest, te invit să citești mai departe.

Bucureștiul, acea conglomerare de cartiere cu străzi văduvite de tot ce înseamnă automobilism sportiv, a avut ocazia, în weekend-ul ce tocmai a trecut, să vadă pe viu ce înseamnă mânuirea cu excelență și eleganță a unui automobil, în cadrul ATA Racing Show.

Dacă până acum reuniunea de final de an a familiei de motorsport românesc avea loc pe pista de autocross de la Sibiu, numită popular „Groapa”, anul acesta Titi Aur a ridicat spectacolul la un cu totul alt nivel, mutându-l în capitală. Piloții, participanți în campionatele de viteză în coastă și de raliuri, au venit din toată țara pentru a trăi bucuria întrecerii pe circuitul modern al autodromului Academiei Titi Aur, un spațiu unic în România dedicat experiențelor automobilistice.

Cele două trasee, unul de asfalt și unul mixt – asfalt și macadam, au pus la încercare îndemânarea și adaptabilitatea piloților. Din mașină am fost surprinsă să observ cum, în doar 3km, am întâlnit foarte multe capcane și suprafețe diferite de rulare: viraje strânse pe beton cu aderențe diferite, o trecere peste podul din dotare, la a cărui coborâre s-a negociat fiecare milimetru de frânare, iar săritoarea, spectaculoasă atât din mașină cât și din exterior, te punea față în față cu un perete de anvelope care demarca următorul viraj de dreapta pe traseul de macadam.

Cu toate acestea, ATA Racing Show înseamnă, poate, și mai mult pentru spectatori decât înseamnă pentru piloți. Este o ocazie rară pentru bucureștenii pasionați de mașini să observe cum caii putere combinați cu adrenalină, competență și stăpânire de sine pot crea un real spectacol de îndemânare într-un circuit închis, în loc să creeze dezastre pe drumurile publice.

Atmosfera de la ATA Racing Show a avut toate aspectele spumoase ale unui parc de distracții: parcul de service, amenajat de-a lungul uneia dintre laturile circuitului, a oferit posibilitatea unei interacțiuni maxime a spectatorilor cu tot ce înseamnă acest sport. Ca vizitator făceai parte din întregul eveniment, printre mecanici, piloți și mașini, putând interacționa și cu arbitrii și oficialii din parc. Întreg concursul a fost explicat din turnul de media, iar o serie de interviuri cu piloții prezenți la spectacol a făcut ca totul să fie un soi de inițiere în motorsport pentru spectatorii debutanți.

Fiind la prima ediție, ATA Racing Show a fost considerat de piloți un real succes. Anul acesta vremea a fost un impediment pentru spectatori, însă anul ce urmează sperăm că tinerii bucureșteni vor fi atât de încântați de spectacolul anunțat, încât nu vor ține cont de condițiile meteo pentru a veni la cel mai important eveniment automobilistic din arealul capitalei. Deși până acum acest sport a fost aproape inabordabil de cei cu bugete limitate, în prezent competiții monomarcă precum Cupa Dacia oferă oportunitatea tinerilor să acceseze acest sport și să devină, la rândul lor, modele pentru cei din jur.

Iar ATA Racing Show este personajul cool aflat în trecere prin cartier, care ar putea invita bucureștenii și mașinile lor de pe stradă pe autodrom. Sperăm să îl revedem și anul ce urmează. Pentru că toți vrem să fim ca el, iar asta este ocazia perfectă pentru a vedea cum conduita corectă în trafic poate fi decisiv influențată de sportul care implică aceleași obiecte ale dorinței: mașinile.

Fotografii de: Balazs Attila – RallyPhoto, Bogdan Barabaș – A&B, Cătălin Stoia – SIMCAT