M-am trezit panicată pe la 8 și ceva, fără să sune vreo alarmă. Eram în parcul închis de la începutul zilei de raliu și mi-am luat un tricou în loc de bluza ignifugă de sub combinezon. Nu am timp să mă întorc la hotel, ce a fost în mintea mea?

Mi-am făcut cafeaua, am ascultat Guerrilla de Dimineață…Am stat câteva ore la birou. Înapoi acasă, am udat florile, am curățat trandafirii, i-am periat pe Sara și pe Tafy…Sunt acasă și nu mai am în calendar niciun raliu – e final de sezon…

***

Ultima etapă din 2018 a fost cea mai bună de până acum, din punct de vedere al performanței. Am început Raliul Sibiului vineri dimineața, cu vreo 5 ture la shakedown, cu George în dreapta mea – trase, frânări, accelerări. Mi-a zis Diana că am dat jos cam 9 secunde între prima și ultima trecere, însă nu am vrut să mă uit pe timpi.

Dintre cele 12 echipaje Cupa DACIA de la start, eu aveam șansa să mai urc un loc în clasamentul de final de an. “Nu îți mai pune obiective, tu trebuie să mergi mai tare și bine, atât!” mi-a spus Tudor de câteva ori. Avea dreptate. Era prea devreme pentru obiective – și totuși e o diferență atât de mare față de startul lui 2017, când mica/marea mea victorie a fost că am terminat raliul cu bine și nici nu eram pe ultimul loc!

Simțeam că nu pot să gestionez încă toată treaba cu locul în clasament, așa că m-am chinuit să îmi repet în cele 3 zile de concurs că tot ce vreau e să merg cât de bine pot. 

Start raliu: o etapă lungă de vreo oră și ceva din Sibiu spre Transfăgărășan, apoi prima probă – urcarea până la Bâlea Cascadă. Am pus în aplicare fiecare lucru învățat în dimineața aceea: am deschis virajele, am accelerat devreme, am frânat mai târziu. Am ajuns sus cu o părere ok, știam că aș fi putut să merg și mai bine. Ne îndreptăm spre regrupare iar Diana se uită pe timpii live la Cupa DACIA: Mureșan, Mitre, Oprea! WHAAAAT?!!? Nici nu apucasem să ne dăm căștile jos și am început să strigăm de fericire! S-au mai actualizat timpii, până la final încă un echipaj a fost mai rapid ca noi. Al 4-lea timp din 12 – not bad. 

Am stat în regrupare aproape 2 ore, timp în care mai mulți colegi m-au felicitat. Știam deja ce urmează…Mă gândeam atât de tare că și la coborâre trebuie să merg bine, încât mi-a fost teamă de propriul rezultat. Așa pățesc și la tenis: îmi zice antrenorul “Bravo”, a doua minge e în fileu. Așa a fost și acum.

Prima zi de concurs s-a încheiat cu 2 treceri pe noapte pe Dobârca – o probă scurtă, cu multe viraje în care se tăiau interioarele, deci până să ajungem noi traseul era deja murdar. Not your typical Friday night – în loc să fim și noi ca tinerele din ziua de azi prin vreun club la distracție, noi pe la 11 noaptea eram în mașina de curse, pe coclaurii din zona Poiana Sibiului, muncind să depășim frici de întuneric și alte limite.

 

A doua zi a fost iar pe principiul “una caldă, una rece”. Prima probă a fost medie, a doua în schimb am avut al treilea timp la Cupa DACIA! PS Nou Român mi-a plăcut – poate pentru că era cu precădere în urcare, poate pentru că dictarea a fost exact ce trebuie. A treia probă a fost iar medie, pentru că era foarte denivelată și simțeam că mașina țopăie în toate direcțiile. Am ajuns în service-ul de mijloc de zi mulțumită, dar conștientă că totul depindea de mine. Mașina era perfectă, nicio problemă la suspensii – deci treaba cu țopăiala era iar în mintea mea, pur și simplu pentru că era o altă suprafață de concurs, un alt asfalt.

Mai aveam de repetat aceeași buclă de trei probe. Am terminat PS Nucet tot pe 6, nimic deosebit. PS Nou Român: Mureșan, Mitre, Oprea! De data asta așa arătau rezultatele finale pe probă – I did it, nu a fost o întâmplare! Nu pot să vă spun cât de incredibil a fost să mă clasez imediat după cei doi juniori care s-au bătut pentru titlul Cupei DACIA 2018! Mihnea și Andrei sunt doi tineri piloți cu un ritm nebunesc, pe care îi tot bat la cap să îmi dea sfaturi și informații despre cum aș putea să îmi îmbunătățesc stilul de pilotaj. Să mă văd acolo, la 1-2 sec/km în spatele lor, este pentru mine un progres enorm și încununarea eforturilor din ultimii doi ani.

Ultima zi de concurs a fost easy like a Sunday morning – o zi superbă de toamnă blândă, soare și spectatori care așteptau să urcăm și să coborâm Păltinișul, ca apoi să încheiem sezonul în centrul orașului Sibiu, la superspecială. Nu vreau să se înțeleagă că a fost ușor – însă nu mai aveam emoții. A dispărut toată încărcătura emoțională și eram în sfârșit confortabilă în mașină, încrezătoare că pot fi competitivă. Am avut iar al 4-lea timp la urcare, și la coborâre al 5-lea în Cupa DACIA.

Nu îmi venea să cred, pentru că nu credeam că pot face asta. Mă gândeam că poate timpii de pe probe sunt o întâmplare, o conjunctură… Diana în schimb a crezut de la început. Și George, și mama, și Tudor și probabil câțiva dintre voi – au crezut în mine că pot fi pilot. Mie mi-a luat mai mult, dar mi-am demonstrat că pot să am un ritm de top. Ok, încă am preferințe și pe probele în urcare sunt semnificativ mai rapidă ca pe coborâri, noaptea nu mă simt încă confortabil, însă overall am progresat cu 5 secunde/km față de anul trecut! Cu 57 de secunde mai rapidă  pe PS Nou Român – uite-te la ceas și numără secundele! Îți dai seama cât înseamnă asta?

În final, am terminat Raliul Sibiului pe locul 6 și am acumulat suficient de multe puncte ca să terminăm sezonul pe locul 5 general în Cupa DACIA, dintr-un total de 19 echipaje! E un rezultat incredibil pe care îl aveam scris ca obiectiv pentru 2019. Asta e, ne adaptăm 🙂

M-aș urca în secunda asta în mașină să o iau de la capăt, să mai dau jos niște secunde. Pentru că acum, în sfârșit, știu că pot să mă lupt mai sus decât visam la începutul anului. Visul crește odată cu noi, așa că acum e firesc să nu am stare. În pauza competițională tot ce fac e să caut soluții ca să revenim cât mai repede în mașina de curse. Și, ideal, să revin la volan cu cât mai multe ore de teste și antenamente. Când privesc în gol, știți deja la ce mă gândesc. Dacă încerc să îmi ocup timpul cu spălatul vaselor sau cu făcutul ordinii prin casă, este pentru că nu pot să stau degeaba și să mă gândesc la cât de dor îmi e de raliuri. Incertitudinea mă întristează, în special acum, la finalul unui sezon în care le-am bifat pe toate: performanță, o comunitate frumoasă în online, un record pentru România și multe apariții fresh în mass-media.

Nu degeaba se spune că motorsportul e ca un drog. Sevrajul de raliu e crunt.

Ca de obicei, mulțumim RallyZoom.ro pentru fotografiile superbe și pentru video-ul etapei!