Mi-a fost foarte greu să scriu despre debutul meu în Campionatul Național de Viteză în Coastă. În primul rând pentru că fiecare nouă experiență în motorsport o simt ca un început, cu fiecare cursă învăț atât de multe lucruri încât probabil voi ajunge în final să vă povestesc despre anul meu de debut.

Dar acum m-am hotărât să vă povestesc despre participarea mea la Marele Premiu al Orașului Brașov din 2-4 octombrie 2015.

Totul a început, de fapt, cu mult timp înainte de a mă urca la volanul mașinii de curse. Primul pas a fost găsirea unei mașini de închiriat, o Dacia Logan pregătită de George Grigorescu – pentru prieteni GG – și Mach 1 Sport Management. Cel mai simplu pas.

A urmat obținerea licenței one event de pilot debutant, chiar în săptămâna dinaintea cursei, într-o după-masă, la sediul FRAS. Buuun – acum țineam în mână acea bucată de plastic colorat pe care scrie PILOT și încă nu îmi venea să cred. A urmat înscrierea în competiție. În câteva zile mi-am văzut numele pe lista de înscrieri, am primit mesaje de felicitare, pline de entuziasm. And I still couldn’t wrap my head around it. Mai fusesem într-o mașină de curse și am mai fost într-o competiție cu Leo (mașina mea de stradă) la Bucovăț. De data asta însă mă simțeam altfel.

Săptămâna cursei a însemnat pentru mine nopți lungi în garaj. Nu pentru că aș fi avut efectiv cu ce să ajut, însă mi-am propus să fiu prezentă și să învăț. Mult. Cu alte cuvinte, am mâncat și am respirat mașini.

Aventurile au început cu adevărat joi, cu o zi înainte să plec spre Brașov. Mi-am propus să plec cu Loganul pe roți ca să mă obișnuiesc cu mașina și să încep să o simt. După-masa pe la ora 17:00 mașina era pregătită și verificată, așa că am plecat spre Academia Titi Aur să fac un scurt antrenament pe circuit sub îndrumarea lui GG. M-am întors la garaj seara târziu. Mă simțeam de parcă aș fi făcut un antrenament de sală și cardio de vreo trei ore, deși am stat efectiv pe pistă vreo 40 de minute.

Mai aveam de făcut bagaje și de mers în cealaltă parte a orașului ca să îmi colantez mașina cu numerele de concurs, pentru că deh, în motorsport e ca în arhitectură: totul se face cel mai bine în noaptea dinaintea cursei. Să vă zic că nu am apucat să mănânc în ziua aia? L-am lăsat pe Leo la garaj și m-am urcat frumos, cu palton și poșetă, în Logan #citygirl. Trebuia să mă opresc la benzinărie ca să schimb un bec care, evident, tocmai se arsese, iar la garaj nu mai aveam niciunul. Cei din benzinărie mă priveau amuzați, iar Loganului îi aruncau priviri incerte.

– Bec H4 aveți?

– Hmm să vedem. Nu cred că mai avem.

– Cum să nu aveți? Trebuie să mai găsiți unul…:)

– Uitați, am mai găsit unul în spate.

– Mă ajutați vă rog să îl schimb? Știți, mașina nu e a mea și nu am mai schimbat un bec la Logan până acum…

Și uite așa am stat în benzinărie jumătate de oră, încercând să prind la loc clapeta buclucașă care nu vroia să mai fixeze becul înapoi. Și tot așa, fără bec pe dreapta, am mai făcut un drum de 15 de minute înapoi la garaj ca să îmi monteze mecanicul nostru clapeta în 5 secunde.

S-a făcut 23:00, nu-i bai, trec pe acasă, mănânc ceva, mă schimb în ceva mai potrivit și plec spre alt garaj ca să facem mașina de curse regulamentară. „492 Cristiana O” pe geamuri și pe aripile mașinii. Veșnica dilemă, când numele complet e prea lung, să scriu Cristiana O. sau C. Oprea? Sau poate Cris Oprea? Să nu uităm grupa, N1, pe parbriz în colțul din dreapta sus – cu verde, nu cu altă culoare.

4 ore de somn, cafea, bagaje și am plecat cu Loganul spre Brașov. Era vineri, începutul unui weekend ce se anunța cu vreme superbă și 90 de participanți înscriși la ultima etapă din sezonul 2015. Am ajuns la prânz, după ce jumătate din drum am făcut-o cu niște boxe portabile în brațe, pentru că sunt dependentă de muzică la volan. Și evident, Loganul nu are sistem audio because racecar.

Am parcat mașina în fața casei, Brașovul fiind un fel de etapă de casă, a doua casă mai exact, cea a celei mai bune prietene, căreia îi mulțumesc pentru găzduire. Apoi am plecat să mai fac câteva urcări de recunoaștere a traseului cu mașina unui prieten.

Am luat prânzul la o terasă și mă pregăteam mental pentru ce va urma: aducerea mașinii în parcul de service pe locul care mi-a fost desemnat, verificări administrative și tehnice (deci licența, mașina și echipamentele), ce trebuie făcute la minutul care mi-a fost desemnat în buletinul informativ. Soare, cer senin, emoții… și eram puțintel în întârziere.

Îmi propusesem să ajung în parcul de service la 18:00 și să am timp să mă orientez până la minutul meu. Dar, pentru că trebuia să existe un dar, așteptam să ajungă la gară autocolantele cu Emoticar pentru mașină, comandate de urgență dimineața, în București. Trebuia să le primesc la 17:00 pe autocar. Evident că au venit la 17:30. Mă duc acasă, îmi arunc în portbagaj echipamentul, verific de 100 de ori actele și plec.

Așa ajung în intersecția din Livadă cu Loganul de curse: ambuteiaj, presă, localnici supărați de haosul din trafic, mașini de poliție. Îmi face semn voluntarul de la intrare că nu mai sunt locuri. Îi arăt că sunt la volanul unei mașini de curse și îl rog să mă lase, totuși, să mă strecor cumva spre locul meu. Cum le-am spus și prietenilor care au venit să mă vadă:  „Vii în livadă, intri în parcul de service unde vezi agitație și multe mașini de curse, îl traversezi, și de acolo de unde se termină parcul mai mergi puțin și mă vezi.”

Am ajuns, am parcat mașina și de acolo totul a curs de la sine. Atmosferă frumoasă, muzică, agitație și multe fețe cunoscute. Am făcut verificările și m-am dus spre casă. Am mâncat și mă bucuram că pot să dorm de la 22:00 până la 7:00 a doua zi. Evident că nu a fost așa, pentru că mi-am adus aminte că am uitat să scot contactul general de la mașină – ca orice femeie care se respectă, un fel de remake al fierului de călcat uitat în priză. Ghici cine se plimba la 22:30 prin parcul de service, în bezna străzii După ziduri din Brașov…

[sfârșitul părții I/II]

Mulțumesc pentru fotografii: Sorin & Mihaela Pop – Rallyzoom.ro, Attila Szabo