Azi a fost o zi de luni. Lucrătoare, chiar și pentru oamenii din automotive. Doar că din când în când, o dată la 3-4-5 ani, când ai șansa să cunoști un PR care își iubește cu adevărat job-ul, zilele astea fac cât o săptămână la un resort de detox & mindfulness (nu că aș vorbi din experiență). 

Azi am avut (teoretic) o zi de descoperit noutățile de pe 2 modele BMW: seria 3 și Z4. Practic, am avut una dintre cele mai frumoase zile din ultimele luni – detașare completă. V-aș vorbi despre cai putere, motorizări, consum, sistem audio, sisteme autonome sau senzori… Știu sigur că nu ar trebui să recunosc asta aici: nu știu cum să vă spun, dar habar nu am nimic din toate astea. 

Totuși, am făcut exact lucrurile pentru care am fost chemați la evenimentul de presă: am experimentat condusul dinamic cu Z4 sub îndrumarea lui Radu David, trainer BMW Driving Experience, și am parcurs un test contracronometru de îndemânare cu noul seria 3, care a scos în evidență câteva dintre noile sisteme inteligente, cum ar fi Reversing Assistant. 

Doar că, în rare ocazii, practica se dovedește a fi infinit mai fun decât programul așa cum l-am primit pe mail. Am avut mai bine de o oră la dispoziție pentru fiecare mașină, în condițiile în care ne-am împărțit în grupe de câte 2 jurnaliști. Am refăcut echipajul cu unul dintre oamenii care mi-au marcat pozitiv sezonul 2018 – copilotul și colegul de breaslă Cornel Șocariciu.

Am făcut cunoștință cu seria 3, am recunoscut în modul Comfort traseul de îndemânare marcat cu jaloane, ne-am testat skills-urile de parcare/manevre în mersul cu spatele și apoi am testat sistemul inteligent de asistență la datul cu spatele (motivul pentru care nu se traduc unele lucruri – Reversing Assistent. qed.). Apoi am trecut la treabă: modul Sport Plus, cutia tot pe Sport și hai la joacă. Ne-am tot întrecut cu zecimile de secundă, iar în momentul în care unul dintre noi trecea în față făceam schimb de locuri – totul cu o precizie de milimetru, prin proba de slalom, “cerc”, evitare de obstacol sau frânare de urgență – miza fiind să scoatem cel mai bun timp și să nu “omorâm” vreun jalon.

Ne-am distrat, dar realitatea este că o mașină care se comportă atât de bine în situații limită este tot ce ți-ai dori să conduci pe stradă, într-un trafic imprevizibil în care sistemele de siguranță și cele de asistență fac cu adevărat diferența. 

Doar că asta a fost doar încălzirea, pentru că adevărata savoare a dat-o Z4. Și trebuie să recunosc că nici nu se putea o experiență mai frumoasă pentru prima dată când am condus o decapotabilă! Pe circuitul de la ATA m-am simțit din nou liberă și in the zone. Minute în șir, zeci de minute în care nimic nu conta în afara simbiozei dintre om și mașină. Amestecul de soare de primăvară cu șasiul rigid, distribuția 50:50 a maselor și volanul perfect proporționat au fost tot ce am avut nevoie. Fără muzică, am dat uitării orice alt gând, deadline sau grijă legată de incertitudinea sezonului 2019 pentru mine ca pilot de raliuri. 

Ba chiar am învățat împăcată o lecție foarte importantă și simplă: nu sunt nici primul nici ultimul pilot de raliuri care are dificultăți în găsirea partenerilor pentru un sezon întreg în motorsport. Cheia e să nu negi pasiunea pentru motorsport, atâta timp cât asta este ceea ce te definește cu adevărat. Acea capacitate efemeră de a trăi viraj cu viraj, secundă cu secundă – un tip de mindfulness pe care îl vei găsi doar într-o mașină care pune plăcerea condusului pe primul loc.