Primesc foarte des întrebarea “Ce trebuie să fac ca să devin pilot de raliu?”. A venit în sfârșit momentul să vă dau cât mai multe informații despre lumea asta a curselor, lucruri pe care le-am învățat în ultimii ani și care sper că vă vor ajuta să vă urmați pasiunea. Chiar dacă eu mă voi axa pe raliuri, cred că ideile de mai jos sunt valabile, cu mici variațiuni, indiferent că vreți să începeți o carieră în raliuri, viteză în coastă, drift sau altă disciplină din automobilism.

Etapa 0 – ce poți face fără bani

În primul rând, înainte să te apuci să investești mii de euro în motorsport pe licențe, mașină, cursuri de pilotaj și multe alte elemente necesare, sunt câteva lucruri care nu necesită cheltuieli semnificative (practic, e ca și cum ai pleca un weekend la munte), dar pe care le poți face ca să te pregătești pentru tot ceea ce urmează:

  1. Devino spectator avizat. Asta înseamnă să mergi măcar la câteva etape de raliu și de viteză în coastă, până când înțelegi atât diferențele dintre disciplinele din motorsport, dar și oricare dintre următorii termeni: ecart, probă, CO, “a sărit afară”, neutralizare, gume, carnet, trasă.
  1. Caută pe net școlile de pilotaj și citește despre piloții și echipele din campionate. Poate pare evident, dar mulți pasionați sar peste acest pas și se așteaptă să afle toate informațiile la fața locului, bombardând cu întrebări inutile piloții și copiloții. O bună documentare presupune să citești interviuri și articole cu și despre piloți, dar și retrospectiva etapelor, să înțelegi cum se desfășoară fiecare raliu, care sunt particularitățile și cum abordează echipajele competiția.

Sfat: poate că ți-ai dat seama până acum (dacă ai citit interviurile piloților) că motorsportul presupune costuri foarte mari și eforturi financiare semnificative din partea celor care îl practică. Nu îți începe discuția cu piloții sau cu membrii echipelor întrebându-i dacă susțin financiar tinerii pasionați. Răspunsul foarte simplu va fi nu, și va demonstra că ai înțeles superficial acest sport. Trebuie să demonstrezi că ai calitățile necesare pentru a fi pilot și, ca orice alt sport de performanță, prima investiție vine de la tine. Primii pași sunt 100% responsabilitatea ta. Sfaturile sunt însă gratis, și dorința de a învăța va fi întotdeauna răsplătită cu bunăvoință.

  1. Intră în vorbă cu piloți, mecanici sau team manageri. Chiar dacă agitația din parcul de service face ca piloții să pară inabordabili, de cele mai multe ori suntem deschiși să povestim cu oamenii pasionați, care se află la început de drum. Cele mai bune momente sunt la finalul zilei de concurs – ca să discuți cu piloții, sau când mașina de concurs nu se află în service – ca să discuți cu mecanicii sau team managerii. Nu uita că de-a lungul unui raliu timpul și concentrarea sportivilor primează, așa că trebuie să profiți la maxim de cele câteva minute în care poți discuta cu ei. Vezi ce școli de pilotaj există în orașul tău sau cât mai aproape de tine, citește despre palmaresul piloților și vino cu câteva întrebări clare pe care vrei să le pui la fața locului. E bine să vii pregătit și să știi exact cu cine vrei să vorbești, în așa fel încât să pleci cu informații cât mai utile.
  2. Citește regulamentele! Puțină lume, chiar și dintre piloți și copiloți, face asta conștiincios în fiecare an. Totuși, este cea mai simplă variantă pentru a intra în detaliu și pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară un raliu. Dacă vrei să devii copilot, acest punct este cu atât mai important cu cât vei fi responsabil de acest aspect în competiții.

Etapa 1 – Promo Rally

Dacă citești acest articol, atunci competițiile Promo Rally sunt cel mai bun mod în care îți poți petrece câteva weekenduri. Indiferent dacă vrei să devii pilot sau doar vrei să îți evaluezi aptitudinile de șofer, ai ocazia să îți exprimi pasiunea pentru viteză într-un mediu legal și sigur. 

La aceste competiții participi cu mașina personală, nu ai nevoie de licență și nici de vreo altă resursă specială. Trebuie doar să achiți o taxă de înscriere și să ai permis categoria B de minim 1 an – se face chiar o excepție în cazul minorilor de la 16 ani, care pot participa cu acordul părinților. În acest articol găsești mai multe informații despre Promo Rally.

Este o ocazie bună să parcurgi aproape toți pașii pe care i-ai parcurge în mod normal la un raliu (înscriere, verificări tehnice, briefing, recunoaștere, concurs, premiere), ba chiar ai șansa să câștigi premii interesante. Totodată, acolo ai șansa să vorbești pe larg cu organizatorii și să întâlnești diverși piloți licențiați care ar putea să te îndrume mai departe către o carieră de pilot profesionist.

Etapa 2 – primele investiții

Acum că știi cam cu ce se mănâncă o competiție și ești hotărât să îți urmezi visul și să faci toate sacrificiile necesare, trecem la liga mare – investiția în școala de pilotaj, licență și prima competiție.

  1. Școala de pilotaj. Este poate cel mai important pas din perioada de debut. O școală bună de pilotaj presupune o investiție semnificativă, dar vei înțelege de ce pe măsură ce participi la competiții. Este locul în care afli ce înseamnă să pilotezi o mașină de concurs pe diferite suprafețe și care sunt particularitățile față de o mașină obișnuită (de exemplu, lipsa sistemelor electronice de control al tracțiunii, tipurile de anvelope de concurs sau diferența dintre suspensii).

Mai mult decât atât, aici îți faci o idee mai clară ce presupune să îți cumperi sau să îți pregătești o mașină omologată de raliu, sau care sunt consturile pentru închirierea uneia. Dacă totul decurge cum trebuie, oamenii pe care îi vei întâlni aici îți vor fi alături și în primele curse, ca rally coach sau pur și simplu ca sfătuitori. 

În România prețul unui curs pornește de undeva de la 1000 de euro și ajunge până la 2-3000 de euro. Școlile de afară sunt mult mai scumpe, însă sunt potrivite pentru piloții cu experiență de cel puțin câțiva ani care vor să treacă la “următorul nivel”.

Am primit nenumărate întrebări despre unde am făcut eu școala de pilotaj: eu am urmat cursurile școlii GxG Drive Control sub îndrumarea lui George Grigorescu, pilot de raliuri cu multiple titluri naționale, fost pilot Renault Sport și Maestru al Sportului în Automobilism. Detalii despre cursul complet de pilotaj în vederea obținerii licenței de pilotaj găsiți pe site-ul școlii GxG Drive Control. 

Pentru că este un foarte bun pedagog, George mi-a devenit mentor încă din 2015 când am făcut primii pași în Campionatul Național de Raliuri. Procesul de învățare este unul continuu: încerc să fac teste (așa se numesc “antrenamentele” cu mașina de raliuri) cât de des pot – ideal ar fi înaintea fiecărui raliu – iar de fiecare dată când este posibil George stă în dreapta mea și îmi dă sfaturi despre cum aș putea să îmi îmbunătățesc stilul de pilotaj și ce greșeli trebuie să îndrept.

  1. Licența. Procedura este destul de simplă și ar trebui să știi deja detaliile de la cursul de pilotaj. În principiu, trebuie să te înscrii într-un club sportiv, să îți faci un consult medico-sportiv în urma căruia primești o adeverință medicală care să ateste că ești apt pentru automobilism, să completezi o cerere și să plătești o taxă. 

În 2018, taxele pentru licență la Federația Română de Automobilism Sportiv au fost următoarele: 180 euro – pilot sau copilot în CN de Raliuri, 120 de euro – pilot Viteză în Coastă, 80 de euro – pilot sau copilot în CN Rally 2, 20 de euro – pilot Viteză în Coastă 2 și gratis pentru piloții sau copiloții sub 19 ani.

  1. Mașina de concurs. Înainte să te înscrii într-o competiție, trebuie să știi cu ce mașină ai voie și în același timp îți și permiți să participi. În principiu, ai 2 variante:

A. Închiriezi o mașină. În acest caz, de cele mai multe ori negociezi un pachet în funcție de numărul de etape la care vrei să participi (ca idee, un Sandero se închiriază cu aproximativ 2000 de euro pe etapă). Acest pachet poate să includă mașina, asistența tehnică (echipa de mecanici care obligatoriu te asistă la fiecare raliu), anvelopele, benzina sau transportul – echipe specializate precum Mach 1 Sport îți pot oferi mai multe informații în acest sens.

Există pe piață chiar și pachete all-inclusive, cum ar fi acest Sandero 0.9 TCe gata de start în Cupa DACIA. Costul pentru 7 etape din cele 8 programate pentru Campionatul Național de Raliuri 2019 este de 24.000 de euro și include tot ce am spus mai sus, dar și școala de pilotaj, licența, rally coach, cazare la etape, mașină de recunoașteri. 

B. Îți cumperi sau îți faci o mașină de la zero. Aici costurile pot să difere foarte mult: un Logan 1.6 MPi gata de start în Cupa DACIA costă aproape 6000 euro, în timp ce un Sandero pe care ți-l construiești de la zero te duce către 20.000 euro (despre asta, într-un alt articol cât de curând). Desigur, dacă îți permiți poți să debutezi și cu alte mașini, de exemplu Citroen C2 R2, Peugeot R2 sau alte modele de la alte mărci. 

Un lucru este esențial: trebuie să știi că în Campionatul Național de Raliuri există anumite restricții pentru piloții debutanți (minim 5 etape în Rally 2 cu o mașină de maxim 140 CP pentru cei sub 25 de ani, maxim 185 CP pentru restul – sau direct în CNR dar obligatoriu într-o cupă monomarcă, Dacia sau Suzuki). Toate astea le găsiți în regulamentul campionatului care vă interesează.

  1. Primul raliu. Dacă ai ajuns până aici, felicitări! Ai parcurs o mulțime de pași, acum e timpul să te bucuri de adevăratul început. Pui la punct ultimele detalii cu copilotul: înscrierea la raliu, cazarea, mașina de recunoaștere, discuți ultimele detalii cu echipa de asistență tehnică și te prezinți la start. Nu e startul propriu-zis, ci ai de făcut recunoașteri, verificări administrative, verificări tehnice, shakedown, start festiv și, în final, momentul mult așteptat: gaz maxim și startul pe prima probă specială. Dar știai asta deja dacă ai parcurs toți pașii de la începutul acestui articol.

Un ultim sfat: Chiar dacă parcursul meu în motorsport a fost mai haotic și am sărit unii pași pe care i-am descris aici, dacă aș lua-o de la început aș face exact ce am povestit mai sus. Mai mult, nu aș începe direct cu etape din Campionatul Național de Raliuri. Aș alege una dintre disciplinele slalom paralel, viteză în coastă 2 sau rally 2. Sunt etape mai ieftine, cu miză mai mică, care îți oferă experiența necesară pentru a te lupta ulterior pentru podiumul clasei tale din CNR. Eu am prins lucrurile din mers, am recuperat mult prin prisma numărului relativ mare de kilometri pe care am reușit să îi fac în 2017 și 2018, însă mai am mult de învățat.

  1. Promovează-te. Sunt foarte puține categorii de piloți care nu trebuie să mai parcurgă acest capitol: gentleman drivers și cei cu mulți bani, care nu depind de parteneri. Din punctul meu de vedere, chiar și ei ar fi frumos să își promoveze într-un fel sau altul experiența la curse, tocmai pentru că motorsportul este despre incluziune și diversitate, iar asta merită spusă către publicul larg. 

Dar dacă ești ca mine, tânăr sau tânără care a pornit la drum cu multă pasiune, vei avea nevoie de parteneri. Din păcate, motorsportul este unul dintre cele mai puțin mediatizate sporturi în România și cred că este datoria fiecărui sportiv să facă tot ce poate pentru a compensa lipsurile și pentru a scoate în evidență lucrurile frumoase din acest domeniu. Fie că vorbim de o pagină de facebook, de instagram stories, de un comunicat de presă sau chiar un blog, fă-ți experiența cunoscută și adu spectatorii cât mai aproape de pasiunea asta care ne unește. Construiește proiecte frumoase, oferă experiențe interesante și comunică autentic.

Chiar dacă mi s-a spus să nu mă mai promovez, iubesc să promovez motorsportul pentru că sper că așa voi încuraja cât mai mulți tineri șoferi să își exprime pasiunea pentru viteză doar într-un mediu controlat și sigur, nu pe șosele! Cu multă muncă, am ajuns să fiu cel mai mediatizat pilot din România între iulie 2018 și februarie 2019 (ca varietate de apariții în media națională și internațională). Asta nu înseamnă că am reușit să și găsesc noi parteneri pentru sezonul 2019…însă, așa cum foarte frumos a încheiat Andreea Giuclea povestea Mașinile nu au genmergi, nu calci frâna.

Baftă și să ne vedem la start!