Guest story: Radu Luca – Istoria primului meu raliu

//Guest story: Radu Luca – Istoria primului meu raliu
Dintotdeauna mi-am dorit ca Emoticar să devină locul în care găsești cele mai interesante povești cu și despre oameni și mașini. De aceea, ocazional, veți găsi aici și texte scrise de invitați speciali, care împart aceeași pasiune pentru mașini și care își expun experiențele cu umor și creativitate. Pentru că lumea automobilismului este o sursă inepuizabilă de inspirație, am ales să lansez seria “Guest Story” cu nimeni altul decât colegul meu din Cupa DACIA, pilotul Radu Luca.

Prima mea experiență într-un raliu nu este, cum ar putea crede cei ce mă știu de aproape, la volan, ci ca invitat în drepta maestrului. Se întampla la Brașov în 2015. Mi-ar fi plăcut să îmi iau rolul de copilot în serios, dar din start am spus că nu pot citi/dicta pentru că mi se face rău. În prima zi am avut un service shakedown la Predeal și am luat contact cu mașina. E vorba de primul Sandero de curse făcut vreodată în România, eu îi eram proprietar, George îl preparase. Nu avea nicio siglă, emblemă sau altă personalizare, ci doar un număr facut din scotch gri: T1.

Ploua, ninsese chiar, pe jos era ud. Atmosfera era cețoasă, destul de frig, iar eu curios nevoie mare și tare mândru de mine. Am făcut două treceri pe shakedown, iar la a doua George m-a întrebat daca aș putea să dictez. I-am spus că încerc să trăncăn pentru că la prima trecere reținusem deja traseul. Profesia mă face să văd un drum din altă perspectivă, să îi văd defectele, să știu care e cauza lor, alte amenajări necesare, scurgerea apelor și uneori mai știu și ce trebuie să faci să îl repari. Chiar dacă fac pe prostul uneori, nu la același nivel, chiar și despre mașini mai pricep câte ceva. Urma seara să mergem în alt parc de service, în Brașov. Deja vedeam lumea din interior și mi se părea ceva nou, spectaculos, inedit. Am scăpat ușor în prima zi, noaptea mai mult am stat cu ochii în tavan, eram surescitat și am ajuns dimineața să fiu obosit și cu o stare generală proastă. Ploua, țin minte că am facut Poiana și Pârâul în ambele sensuri, prin service apăreau primele victime. Îl știam pe Gabi Ene de la coastă, acum o comisese într-un timpan de podeț.

Nu cunoșteam altă lume decât din cărți cu imagini, astfel încât făceam poze și mă plimbam ca orice alt vizitator de parc de service. Aveam după mine un pix și carnetul și nu îmi lipsea roadbook-ul. Deci viitorul era deja scris. Urma să plecăm în bau-bau-ul specialelor, celebrul binom Babarunca-Cheia. Ne-am plimbat prin Brașov în mașina de curse, ne-am abătut de la traseu, George altă dată să mă crezi, am băgat ceva benzină, iar eu am întrebat dacă totuși nu ar fi cazul să mergem la start. Mai erau 10 minute, noi înca în Brașov, drăguț a fost că am ajuns la CO la minutul nostru dupa ce am zburat printre conaționalii din Sacele și era să îl decimam pe polițistul care nu permitea accesul spre ps. Pai da, aveam mașina necolantată.

La dus a fost ok, era ceață, ploua ca dracu, eu mă holbam la George care mai frâna cu stângul, mai înjura gumele găsite acum doua zile în pod și, cel mai important, îmi spunea că timpii noștrii slabi sunt din cauza lipsei dictării. Nu știu care timpi, pentru că el îmi spunea să iau timpul, dar nu am făcut-o niciodată, dacă mă uitam în telefon mă lua cu amețeală.

Cum eram mașina de deschidere, am ajuns primii în regrupare, iar în restaurant ne așteptau o mulțime de oficiali. Nu retin exact, dar cred ca Bela a întrebat dacă noi am fost ăia care am vrut să omorâm polițistul. Eu am zis, “nu, nu noi, el”. Evident că am arătat spre George. În mijlocul sălii erau cel putin 5 gradați, unul cu mai multe stele ca altul. Se pare că nu pricepeau gluma, pentru că erau în poziție de drepți cu mâna pe arme. Am zis ca dacă mai zic ceva, mă execută fără milă. Noroc că au început să apară Simone, Keleti, eram fascinat, Răspopa venise cu iernile și rupsese la general. Am sorbit o supă de văcuță în viteza, era prea frumos. Pe vremea aia înca se servea cirobă în regrupare. Azi se vând sendvișuri.

Înapoi la start. Parcă ploua mai rău. Geamurile se abureau, George dădea caldura, eu o închideam. Mi s-a întamplat ceva straniu. Mi-au amorțit mâinile și picioarele, am avut senzația că leșin cu totul. Mă părăsea energia și nu mai îmi simțeam corpul. Noroc sau nenoroc, pe traseu a fost o problemă și am oprit. Parca am fost conectat la priza și viata mi-a revenit în corp. Inevitabilul s-a produs. Primul jet de vomă l-am proiectat pe parbriz si pe bord. Nu am apucat nici să îmi trag microfonul. Al doilea în jos pe combinezon și pe scaun. Al treilea aleator, prin toata masina. Cu coada ochiului, vedeam mana lui George plină de ciorba reciclată, volanul pictat și privirea lui curioasa: “de ce nu ai zis nimic?” Îmi aduc aminte că stopul era aproape și după ce am dat carnetul umed (ahh) doamna se uita la el ținându-l în doua degete și mă întreaba: “da’ ce ai pățit?” (Asta în timp ce ii stergeam maneca lui George cu cagula.) Păi ce să fac? Am botezat mașina în cel mai original mod. Cei ce au urcat în ea de atunci să știe că e o mașină norocoasă și personalizată cu carne de vită de munte. De la Cheia. În mare parte, pentru că o parte îmi rămăsese prin nas, prin gât, prin cască, iar în gura aveam un gust dulce-acrișor al succesului. La propriu. Este o mașină cu nume, încă îmi poartă inițialele, poate dintr-o întâmplare. Nu o să mă mai urc niciodata în dreapta, într-o mașină de curse. Da, pentru mine locul corect e la volan

#mașinicupoveste

Echipajul #411 este membru al echipei ProRally Team Brașov

Echipajul #411 este membru al echipei ProRally Team Brașov

Emoticar.ro este administrat și boostat cu ajutorul Cluster CS

Emoticar.ro este administrat și boostat cu ajutorul Cluster CS

Dacă ești blogger, give it a try! Eu folosesc pachetul FREE, care îți oferă control panel-ul Cluster CS pentru 1 server/ 5 domenii.

Recomandările Cristianei:

2017-09-26T16:58:19+00:00 September 26th, 2017|JURNAL DE PILOT|