Doi cenți și niște regulamente

//Doi cenți și niște regulamente

Zilele acestea, oameni pe care îi admir, prieteni implicați în automobilismul românesc, dezbat regulamente și anumite evenimente din zona raliurilor. Chiar dacă nu vreau și nu pot să mă exprim asupra situației particulare care a generat discuția, las și eu aici my two cents, pornind de la o întâmplare de acum câteva luni, când am sesizat o altă situație de încălcare a mai multor regulamente. Adică un minor a circulat în trafic deschis, pe etapă, în timpul unui raliu.

Nu compar în niciun fel cele 2 cazuri. Ideea e că în situația de mai sus au luat atitudine fix 2 persoane. Mult mulți au fost cei care m-au judecat pe mine personal (!?), iar consecințele acelui eveniment încă se lasă așteptate…

Așa cum bine a spus un om cu mulți ani de raliuri la activ, e datoria noastră să ne implicăm obiectiv în tot ce înseamnă controlul și reglementarea acestui sport.

Gândurile mele după 2 ani de implicare și observare:

1. Nu cred că ne putem compara încă cu ce e în vest, contextul nostru socio-economic având niște particularități care, dacă nu le-am mai ignora, ne-ar putea ajuta să găsim o formulă bună de funcționare. Asta nu înseamnă că nu putem lua ce e util de acolo.

2. Știu că nu e normal ca noi, sportivii, să îi controlăm pe cei care ar trebui să aplice corect și nepărtinitor niște regulamente cu lacune. Dar nu avem încotro – fie că ne privește sau nu o anumită situație, vigilența ne va aduce beneficii mari pe termen lung.

3. Între timp suntem liberi să aplicăm “trial&error” cu cei care ocupă niște posturi cu responsabilitate, cu condiția ca “error” să aducă o schimbare, nu o lamentare.

4. Divide et impera funcționează, din păcate, perfect. Ne scoatem ochii între noi, în timp ce personajele menționate la punctul 2 se amuză în incompetența lor, probabil parțial conștientizată și vehement ignorată și mascată.

Făcând un pas în spate, automobilismul e o mare familie construită cu pasiune din câteva concepte foarte puternice și tot mai rare în ziua de azi: fairplay, eleganță, spirit sportiv și mindset de leadership. Avem la dispoziție toate instrumentele de care avem nevoie pentru a împlini “flat out” potențialul și pentru a demonstra încă o dată frumusețea acestui sport către marea masă de consumatori media.

Sper că ce am scris mai sus să dea puțin praful la o parte și să vă aducă aminte că voi, cei care aveți virusul în sânge, dictați schimbarea. Dacă aceasta va fi în bine sau în rău, vom vedea…

Mulțumesc pentru foto Rally Cow.

#mașinicupoveste

Echipajul #411 este membru al echipei ProRally Team Brașov

Echipajul #411 este membru al echipei ProRally Team Brașov

Emoticar.ro este administrat și boostat cu ajutorul Cluster CS

Emoticar.ro este administrat și boostat cu ajutorul Cluster CS

Dacă ești blogger, give it a try! Eu folosesc pachetul FREE, care îți oferă control panel-ul Cluster CS pentru 1 server/ 5 domenii.

Recomandările Cristianei:

2017-09-15T12:52:40+00:00 September 15th, 2017|JURNAL DE PILOT|