Când am rezervat Stelvio pentru un weekend de test nu prea știam în ce m-am băgat. La câteva ore după primele insta stories și poze postate pe facebook, am înțeles: tărâmul Alfa este “a treacherous one”. Fanii Alfa sunt o comunitate foarte frumoasă, construită în jurul conceptului “la Meccanica delle Emozioni” care este pe deplin meritat când te gândești la imaginile iconice cu Alfa. Comentariile curgeau deja: “Mai mult decât un SUV”, “o mașină fenomenală”, “I hate you so much sometimes” (feeling is mutual, The Car Guys). Oamenii m-au întrebat încă din primii kilometri cum mi se pare mașina și am simțit un entuziasm în așteptarea acestui review cum nu am mai pățit până acum. #humbled

Totuși, keep in mind că fanii ăștia sunt cei mai temuți în lumea auto, renumiți pentru fanatismul cu care își apără marca (am zis bine marcă? să nu se considere o subestimare pentru că de abia mi-am făcut inițierea în lumea Alfa). În fine, nu am cum să dau înapoi și nici nu vreau, pentru că Stelvio cu adevărat ne-a impresionat, pe mine dar, și mai important, pe cei câțiva oameni cu experiență din lumea curselor care au văzut-o în weekend.

Pot să vă spun încă de pe acum prima concluzie: primul SUV al mărcii italienești este încă unul dintre finaliștii seriei “În căutarea SUVului pierdut”. Stelvio în varianta First Edition așa cum l-am testat, cu motorul de 2.0 l benzină Turbo care îți pune la dispoziție 280CP temperamentali, este un SUV premium competitiv, care își va găsi rapid “stăpânii” mulțumită acestui trend care scoate mașini din ce în ce mai mari.

Unul dintre primele lucruri care te impresionează este zgomotul sunetul eșapamentului atunci cand calci pedala de accelerație – nu neapărat kickdown, dar cât să auzi mârâitul care te trezește la viață când pleci obosit de la birou. Cei 400 Nm sunt suficienți cât să își impună o puternică amprentă de sportivitate pe Stelvio, însă fericirea unui demaraj se va termina prematur în panica unui sistem de frânare cel puțin ciudat: mașina asta nu frânează! La o adică, la cele 1840kg s-o opri ea cumva, din inerție măcar, dar frâna nu reacționează cum te-ai aștepta: dacă o conduci extrem de sportiv, poate nu simți diferența pentru că frânezi hotărât din prima, însă în oraș vei observa că frâna acționează treptat, de la jumătate în jos. Iar asta este cam singura mea critică majoră la adresa lui Stelvio.

Modelul testat de mine are cutie automată, tracțiune integrală și 3 moduri de condus: dynamic, neutral și advanced efficiency. Etajarea treptelor de viteză nu mi s-a părut ideală în cel din urmă mod pentru că smucea uneori când schimba – sigur, e o chestie de obișnuință și o observație la “prima mână”. Modul neutral este ideal pentru majoritatea situațiilor, în timp ce modul dynamic profită din plin de suspensia rigidă cu care e echipată mașina. Peste denivelări este ușor zgomotoasă, dar e un compromis pe care merită să îl faci.

Multă lume mi-a spus că mașina asta este senzațională pe viraje. Și știu că acum risc să îmi pun alfiștii în cap, dar nu am ce face: direcția este superb de precisă iar caseta scurtă (mai scurtă ca alți concurenți din clasă, cu un steering ratio de 11.8:1) mi s-a părut exact ce trebuie – dar dinamica mașinii pe viraje nu e senzațională. E bună, e ce te-ai aștepta să fie, e peste medie, e sport – dar nu e wow, nu stă impecabil. Suspensia rigidă combinată cu masivitatea și designul caroseriei fac ca mașina să se încline ușor și să reacționeze și din inerție, împortiva așteptărilor. Într-un fel, aici designul a generat o oarecare aerodinamică și nu invers. Dar este cu siguranță un SUV cu un mare avantaj în fața concurenței: iese în evidență, e o alegere excentrică care îți oferă altceva. 

Alfa Romeo Stelvio First Edition este un fel de operă de artă. Designul caroseriei este superb, în stilul care a consacrat marca – forme rotunde, dinamice cu un strop de “drăcușor” în ea. Cel puțin din față, e o Giulia mai impunătoare, iar hayonul înclinat și liniile de forță orizontale din designul spatelui mașinii continuă ideea de sportivitate și aparent taie din masivitate. Îmi place foarte mult și ușoara evazare a aripilor din față, care a generat alte două linii de forță – de data asta pe lungimea capotei către cei doi stâlpi laterali: parte o mașină încruntată cu obrăjori (Diana a zis că pare un evil frog, în fine, noi fetele cred că avem o imaginație mai bogată).

Senzația din interior, indiferent că te afli la volan sau în dreapta, este chiar amplificată: te afli în propria galerie de artă, o infuzie de frumos pentru uz zilnic. Materialele folosite sunt peste nivelul calitativ pe care l-ai aștepta de la un pachet comercial obișnuit (deci nu o ediție specială). Scaunele și banchetele sunt 100% din piele fină, fără granulație, cu cusături superb executate și tetiere cu sigla Alfa Romeo embosată în piele – iar mirosul este divin, cel puțin pentru un fan of everything leather. Evident, scaunele sunt încălzite, cu un suport lateral decent (aș fi preferat mai mult suport lateral la șezut) și reglabile (inclusiv suportul lombar). Scaunul șoferului are chiar 3 poziții de memorie, lucru care m-a făcut să mă întreb: cu cine ai mai împărți o mașină ca Stelvio? Cu iubitul/iubita clar, dar a 3a poziție? Cu copilul în niciun caz, cu mama/tata mă îndoiesc…poate ai o soră sau un frate pe care îl iubești extrem de mult? Cred că șoferul e cea mai plauzibilă variantă, la cât de bine se stă în dreapta #firstworldproblems.

Dar răsfățul de abia aici începe. Bordul, consola centrală și portierele au un mix de plastic granulat de calitate cu inserții de lemn delimitat de metal cromat. Și nu orice lemn lucios cu tentă kitsch: este lemn natural de nuc cu porii vizibili și textură și culoare extrem de frumoase. Butoanele sunt și ele atent construite și chiar minimal & funcțional distribuite: sunt fix 17 butoane și 6 “rotițe” pe bord și consola centrală, toate destul de ergonomice (deși poate aș fi preferat mici schimbări la controllerul principal, care mi s-a părut un pic prea mare și plat pentru mânuța mea fină :))). Apoi, îmbinarea displayului cu gurile de aerisire și întreaga geometrie a acestei zone este o poezie – fără exagerare, mi-a creat de la zero o stare aparte, un fel de luxury dolce far niente. Dacă ar fi avut și plafon panoramic ar fi fost de vis.

Volanul merită un paragraf separat, doar pentru că mor după cum s-au gândit ei să pună butonul de start/stop pe volan, în locul convențional al cheii clasice. E 1% din ADN-ul de motorsport al mărcii, suficient cât să sublinieze încă o dată că Stelvio este un Sports Utility Vehicle. În varianta pe care am condus-o, volanul era încălzit, îmbrăcat în piele cu detalii de metal cromat și îmbinări atent desenate.

Pe măsură ce am condus-o, am început să înțeleg și de ce Stelvio este categoric o mașină italienească, nicidecum una construită după rigorile nemțești: padelele de pe volan sunt ok, cu condiția să ai degete de pianist pentru că altfel ajungi la limită să poți folosi maneta de semnalizare sau cea pentru ștergătoare. Sistemul audio e bun, dar pare că sunetul este o idee prea în față ca să îți ofere amplitudinea necesară pentru o imersiune în muzică. Claxonul funcționează doar dacă îl apeși într-o anumită poziție (doar sunt din București, nu se putea să nu am nevoie de el…), iar faza lungă automată are o marjă prea mare în care se activează, în consecință nu prea se activează de fiecare dată când ai avea nevoie. Then again, când folosești la maxim farurile LED se face din noapte zi. Îmbinarea plasticului pe schimbătorul de viteze scoate la iveală o margine destul de ascuțită, la fel și acel mic switcher care setează frecvența stergătoarelor de parbriz – chestiuni de milimetru atipice dacă privești Stelvio ca un întreg, care însă nu pot fi trecute cu vederea în ergonomia generală a designului.

O oarecare incoerență am observat și aproximarea range-ului după ce am alimentat: după ce am condus jumătate de zi într-un ritm constant, am pus benzină și am pornit din nou la drum, fără pauză lungă. Distanța estimată pe care o puteam parcurge a sărit la 470km, după 10 km a scăzut la 385km, ca după vreo 80km să ajungă la 145km. Repet, cu un mers constant. M-am bazat pe consumul mediu afișat după primele două zile în care am condus Stelvio și a fost ok, însă mi s-a părut ciudată “nehotărarea”. Pentru 550km făcuți în weekend în afara orașului am avut un consum mediu 10.9 l/100km – semnificativ mai mult decât cei 5.9 l/100km specificați în fișă pentru extra urban, dar cumva previzibil la un asemenea motor.

Displayul dintre ceasurile de bord e ok, are multe informații utile însă poate că era nevoie de puțin mai multă atenție la tipografie și coloristică – literele și cifrele par aglomerate, toate sunt în alb sau gri și informația nu e suficient de bine structurată pe secțiuni în așa fel încât experiența la volan să fie 100% funcțională din prima. Din nou, cu timpul de obișnuiești și înveți unde să cauți consumul mediu, temperatura de afară sau ora. Același lucru este valabil și pentru displayul sistemului de infotainment, care s-a conectat seamless la iPhone și a citit instantaneu și fără probleme playlisturile și albumele de muzică pe care le aveam în telefon. Chiar și fără Apple CarPlay mi s-a părut un mare plus.

Tot la capitolul funcționalitate, am apreciat faptul că există o priză de 12V, 2 porturi USB și un port auxiliar, o cotieră încăpătoare, mici buzunărașe în zona mânerului portierelor și spații mari de depozitare sub ele. Există chiar și o plasă de documente în zona picioarelor pasagerului din dreapta, utilă pentru excursiile lungi prin Europa. 

Când vine vorba de tehnologie, nu e o surpriză că italienii sunt conservatori. Are pilot automat (cruise control), asistență la coborârea pantelor (nu că aș fi folosit-o vreodată la vreo mașină) și cam aici se termină lista. Da, te avertizează dacă ieși din banda ta, dar nu sunt deloc dotări cu care ar putea concura cu rivalii de pe piață. Trăim o perioadă în care senzorii și inteligența artificială ar putea fi implementate extrem de util și interesant pe automobile, însă Alfa nu a pășit încă în direcția companiilor de software. Nu e nicidecum un minus, ci o poziție asumată care delimitează și mai clar o categorie de potențiali clienți. Iar prețul de 60.000 euro pentru această versiune de echipare justifică și mai bine pericolul pe care Stelvio îl reprezintă pentru modele din această categorie de SUV.

În final, am rămas nostalgică cu gândul la feelingul din Stelvio. Mirosul și atingerea pielii, bucuria vizuală pe care o ai din interior, acea personalitate care iese în evidență într-o industrie ce pare că devine din ce în ce mai ternă când vine vorba de uniformizarea și conformitatea designului. Cu siguranță m-aș duce cu ea într-o excursie până în Italia, să văd cum se simte Alfa Romeo Stelvio pe virajele din Passio Stelvio.