Zilele astea s-a remarcat în online-ul românesc o criză de PR în jurul unei probleme prea puțin dezbătute la noi: locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Ce s-a întâmplat, pe scurt:

Just to be safe dpdv GDPR, am cenzurat numele celor care au comentat. Găsiți postarea originală pe facebook.

După sentimentul firesc de revoltă, primul lucru pe care l-am constatat a fost că românii s-au născut copywriteri, după ce am citit zecile de mesaje amuzant-înțepătoare publicate pe pagina de facebook Lidl România. 

După o zi în care am urmărit reacțiile publicului, dar am și citit cu atenție (și îngrijorare) mesajul și scuzele Lidl România postate tot pe facebook, am luat o primă decizie: aceea de a boicota Lidl, cel puțin de data asta, când am ales să fac cumpărăturile de sâmbătă de la alte magazine din zonă.

Ideea e că nu vreau să mă opresc aici. Nu vreau să fiu genul care comentează și atât, care nu oferă soluții, vreau să fiu pe cât posibil proactivă, nu reactivă – știu, nu e treaba mea. Dar știți ceva? Este treaba mea, de fapt, e treaba fiecăruia dintre noi să avem mai mult bun simț, să încurajăm un comportament decent și să penalizăm derapajele, chiar și cele făcute fără intenție. Într-o societate cu atâta lipsă de respect pentru tot ce ne înconjoară, orice schimbare mică contează.

Așadar, am depășit faza comentariilor și m-am gândit la niște acțiuni concrete. Ce aș face eu mai departe dacă aș fi:

1. Un șofer oarecare. Reflexe de bază.

Sunt bucureșteancă 100% și trăiesc aici de când mă știu. Într-un oraș atât de aglomerat și de indiferent la nevoile cetățenilor săi știu cât de greu este să fii corect de fiecare dată. Să traversezi regulamentar, să parchezi regulamentar etc. etc. 

Dar eu mi-am însușit 2 reflexe esențiale când mă urc la volan:

  1. Întotdeauna primul lucru pe care îl fac este să îmi pun centura. Nu o fac conștient, este un reflex pe care îl am din prima zi de carnet. Uneori îmi pun centura și dacă trebuie să mut mașina într-o parcare, 5 metri. 
  2. Pentru mine, locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități nu sunt o opțiune – pur și simplu nu le consider a fi locuri în care îmi pot parca mașina, chiar dacă trebuie să stau 5 minute în locul respectiv. Prefer să mă pun pe avarii și să îmi las numărul de telefon în parbriz, dar varianta de a parca pe un loc special nu există pentru mine. E un reflex pe care ar trebui să și-l antreneze fiecare șofer în parte. Așa cum nu concep să conduc fără centură, nu concep să parchez acolo.

Și totuși, cum creștem awarenessul pentru această situație, în cazul șoferilor care se dezobișnuiesc mai greu de “reflexele nocive de la volan”?

2. Lidl. De la – la +

Criza asta de PR nu a apărut din senin. Lidl se confruntă de mult timp cu probleme în ceea ce privește locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități. Ba chiar au venit cu o soluție cel puțin atipică, aceea de a bloca aceste locuri cu lanțuri (cum e în cazul care a declanșat acest val de critici).

E clar că România stă foarte prost la capitolul educație rutieră. Suntem nr.1 în Europa ca număr de victime pe șosele. Nu știu în schimb cum stăm la capitolul abuzuri în cazul locurilor de parcare speciale. Așadar, prima acțiune ar avea în centru aceste statistici:

  1. Fiecare magazin Lidl ar avea un om pregătit special să se ocupe exclusiv de locurile de parcare speciale: cineva care ar da amenzi la fiecare abuz sau ar oferi asistență (dacă este cazul) celor care parchează acolo. Săptămânal sau lunar, aș face o statistică despre câți oameni au încercat/au parcat abuziv acolo vs. câți oameni cu dizabilități au folosit locurile de parcare special amenajate. Statistica ne ajută să ne dăm seama mai bine cum stăm, e un punct de plecare pentru orice campanie de awareness pentru că ne ajută să urmărim obiectiv progresul.

Cum transformi Lidl dintr-un magazin care nu este primitor cu clienții care au nevoi speciale, într-unul model pentru aceste situații?

2. Aș susține niște oameni care demonstrează zi de zi că a avea o dizabilitate locomotorie nu înseamnă că nu poți avea o viață independentă și activă. Și aici îmi vin în minte 2 exemple despre care am scris în trecut aici, pe blog: unul este Ciprian Lupu, primul pilot licențiat de curse din România care utilizează un scaun rulant, iar al doilea exemplu sunt cei din Invictus România, o organizație care sprijină luptătorii români răniți și care promovează eroii și veteranii României. 

Pentru mine, ei sunt o inspirație. Nu sunt în măsură să spun ce mesaj ar fi util să transmiți într-o asemenea campanie, însă sunt sigură că oamenii pe care i-am menționat mai sus știu exact ce ar vrea să afle ceilalți despre cum este să ai o dizabilitate. Ei sunt cei care știu de ce au nevoie să se simtă împuterniciți, să se simtă incluși și încurajați să își continue visurile sau pasiunile. Și asta o putem face noi, ca indivizi într-o societate, dar și Lidl, ca actor într-o piață dependentă de progresul sau regresul comunității pe care o servește. Acum că ne-am trezit și sesizăm derapajele, avem nevoie de empatie, informare și educare.

3. Voi ce ați face?

Hai să facem un brainstorming despre ce acțiuni concrete ar putea să schimbe într-un mod pozitiv atitudinea șoferilor față de locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Sau poate știți și voi exemple inspiraționale ca oamenii menționați mai sus. Lăsați ideile voastre mai jos!

***

#PeBune? este o campanie inițiată de Fundatia Motivation Romania, pentru eliberarea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități și ocupate abuziv. Eu m-am alăturat campaniei anul trecut când, la invitația pilotului Ciprian Lupu, am lipit acest sticker pe mașina de curse. De atunci m-am informat, am aflat mai multe despre inițiativele fundației și am decis să nu rămân indiferentă în situații ca cele de mai sus.