Cum s-a născut Emoticar

Toți cei care decid să își urmărească visul dau dovadă de curaj.

Probabil vă întrebați cum a ajuns o fată de 23 de ani să își lanseze singurul blog auto din România scris din aceasta perspectivă.

Iubesc să îmi conduc mașina. Adevărul este că eu am făcut școala de șoferi de trei ori. Da, de la 15 ani, în fiecare vară cel mai așteptat moment erau orele de condus. Așa am ajuns să fi cunoscut probabil peste 20 de mașini până la vârsta de 18 ani și să îmi dau seama cât de mult se schimbă experiența condusului de la un automobil la altul.

Cursurile urmate la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București m-au învățat cât de important este designul și cât de mult influențează comportamentul uman. Așa am început să privesc din altă perspectivă mașinile.

Prin scris și fotografie vreau să surprind personalitatea mașinilor, acel ceva care le face să fie mai mult decât un motor într-o caroserie. De ce e asta important? Pentru că la volan mi-am dat seama că mașina nu este doar un obiect. Este un personaj-cheie din viața noastră care ne influențează de multe ori comportamentul, gesturile, starea de spirit și are un impact semnificativ și asupra lumii în care trăim.

Relația cu mașina ta este una dintre cele mai serioase și personale relații din viața ta. Trebuie doar să îți găsești perechea de roți potrivite.

Spre bucuria mea, mașinile se înțeleg foarte bine cu călătoriile. Oricât de lung sau de scurt ar fi drumul, mă hrănesc cu sentimentul de libertate și aventură pe care îl am atunci când descopăr locuri și povești noi.

Iar ca totul să fie de poveste, între mașini, design și călătorii am descoperit frumusețea Motorsportului. Voi trece de la poziția de spectator la cea de pilot, iar pe Emoticar – Jurnal de Pilot veți putea urmări încercările prin care trec ca pilot debutant.

Știu că aproape toate femeile sunt pasionate de mașinile lor, de călătorii și chiar de motorsport. De aceea cred că, într-o lume a bărbaților pasionați de automobile, Emoticar va inspira curaj femeilor pentru a-și urma visele și a-și împărtăși experiențele de la volan.

Așa se naște Emoticar, un blog despre mașini cu poveste.

Articole similare

ROCHARGE by Vitesco Technologies 2023

Au trecut trei ani de când am fost în primul tur al țării cu mașini electrice. Pe atunci încă scriam destul de des pe blog, …

Cars & Roads by Michelin 2023

Tocmai am încheiat acea perioadă din an numită și “am văzut că te-ai plimbat ceva în ultima vreme”. Practic, în ultimii ani, verile mele au …

Cursa pentru egalitate

Cursa pentru egalitate Pilotul de raliu Cristiana Oprea și Centrul FILIA își unesc forțele pentru a promova egalitatea de gen Comunicat de presă | București, …

WRC Croația: Experiența care a ieșit din a doua

articol pubicat pe Autocritica.ro. Fotografii de Flavius Croitoriu, Attila Szabo, Bastien Roux. Povestea participării mele în etapa de WRC din Croația. De la extaz la agonie …