Christmas Gift Guide 2019

Există cu siguranță câte un gift guide pentru fiecare, dar unul în plus nu strică. Așa că am pus și eu cap la cap o listă de idei Emoticar de pus sub brad, cadouri pe care le puteți comanda în pijama de pe propria canapea, ca să evitați haosul din magazine. Puțin auto, un pic mai mult motorsport, câteva lucruri de purtat, câteva de citit, câteva de admirat. Cert este că tot ce e în lista de mai jos e cu poveste, ba chiar unele dintre ele dau ceva înapoi comunității, pentru că au și câte un obiectiv caritabil.

Recomandările de mai jos sunt testate și preferate de mine anytime, anywhere. *nu sunt sponsorizate

1. Calendarul femeilor fantastice 2020 de Asociația COMMA

Pentru că lista asta de 10 idei are o oarecare logică, m-am gândit să o deschid cu un calendar pentru noul deceniu. Și nu cu orice calendar, ci cu cele 50 de femei fantastice din România pe care Asociația COMMA le-a ales ca fiind o sursă de inspirație pentru fete. Pe lângă faptul că mă număr și eu printre alese, lucru care mă onorează și mă bucură nespus, misiunea COMMA este foarte apropiată de sufletul meu, organizația luptând pentru combaterea inegalității de gen, a abuzului și agresiunii, prin organizarea de activități educative.

Iar pentru fiecare calendar comandat, ei donează alte două calendare fetelor defavorizate din școlile din România. Ce mod mai bun de a-ți începe un nou deceniu?

Calendarele se comandă făcând o donație de 65 RON/bucată în contul Asociației COMMA (puteți da copy-paste de aici). Nu uitați să scrieți la descriere “Donație calendar” și nume, adresă de livrare, email și telefon.

Destinatar: Asociatia COMMA

IBAN: RO33 BTRL RON CRT04 3180 9501

CUI: 40859638

Banca: Banca Transilvania

cod swift: BTRLRO22

2. Agendă Zuriell

Am descoperit agendele Zuriell acum câțiva ani și de atunci sunt nedespărțită de a mea. Este un brand made in București și mutat acum la Cluj, care are la bază un concept foarte fain: este o agendă reutilizabilă, în 2 dimensiuni, cu copertă din piele naturală superbă care poate fi personalizată cu orice mesaj sau logo.

Rezervele vin cu tot cu sistem de arhivare (2 șuruburi și cotor inscripționat), cu buzunar în spate, cu foi gălbui foarte frumos liniate, punctate, de matematică sau veline, suficient de groase încât să nu treacă cerneala prin ele. Foile au și perforații pentru a putea fi rupte cu ușurință sau, dacă vrei să schimbi rezerva și să muți foi dintr-o parte în alta, poți face asta foarte ușor (eu îmi mut de obicei tot felul de liste de care am nevoie și pe care nu vreau să le rescriu). Pro Hint: Varianta Travel este format A5, iar coperta de piele este o idee mai mare, în așa fel încât să încapă perfect un A4 pe jumătate, dar și un pix subțire între cotor și copertă.

Bonus: și Zuriell susține persoanele defavorizate din România, oferindu-le un loc de muncă și implicându-i în procesul de producție al agendelor. 

3. Lămpi cu poveste

Acum că știi cum să te planifici și ai pe ce să îți scrii obiectivele pentru 2020, îți mai lipsește acel ceva care să îți lumineze calea…sau biroul, după caz. Așa că îți propun lămpile unicat chiar de aici de pe Shop-ul Emoticar, produse din piese de la mașinile de raliu care acum așteaptă nerăbdătoare prin garaje să înceapă noul sezon. Sunt obiecte de design cu impact, care cu siguranță vor aduce în discuție povești de motorsport. Și da, este genul de cadou pe care ți-l poți face singur – pentru că pasiunea ta merită o recunoaștere specială, nu?

4. Ilustrație Cartoonizer

Alexandru Mariș e unul dintre ilustratorii mei preferați de auto din România. E bun și în tehnica clasică, dar teribil de bun și pe grafică digitală, iar de câteva luni a lansat Cartoonizer – o pagină pe care vei găsi foarte multe cartoons ale mașinilor cu proprietarii lor. Așadar, dacă știi pe cineva care își iubește mașina și nu știi ce să îi iei cadou, vorbește cu Alex. Primești grafica și în format vectorial, așa că o poți printa apoi pe orice tricou, cană sau material crezi că se potrivește mai bine.

5. #mașinicupoveste de purtat: tricouri și bluze cu mesaj

Că tot vorbeam de tricouri…Povești de motorsport, povești de viață sau bucăți de inspirație – asta găsești în colecția Emoticar, care acum are și niște bluze cu mânecă lungă super comode și exact cât trebuie de groase, ca să poată fi purtate și la primăvară. #numazic

Chiar dacă best-seller sunt tricourile Șofer Pilot și Nebunie Pasiune, găsești câte ceva pentru fiecare prieten din viața ta. Perfection Happiness pentru prietena care niciodată nu e mulțumită de cum arată, Money Race Car pentru colegul care își pierde nopțile prin garaj, sau preferatele mele din colecția nouă “poți păți”: “dacă mergeam mai repede, ajungeam mai devreme” pentru acel cineva care întârzie întotdeauna la întâniri și “atât s-a putut” pentru acel “nu știu efectiv ce să îi iau de Crăciun!”. 

Disclaimer: știu sigur că nu te poți hotărî la un singur model. De asta, în perioada 8-15 decembrie, la minim 1 combo tricou+sweatshirt cumpărat ai transport gratuit folosind la checkout codul XMAS2019 ! Faci cât poți, că mai mult nu poți face!

6. Lumânări Lux Obscura by Inoza.ro

Am cunoscut-o pe Ina acum câteva săptămâni, cu ocazia unui Rehab Creativ inițiat de ea. Îi citeam cu plăcere blogul Inoza de câțiva ani, iar când am cunoscut-o in real life mi-a plăcut mult ce energie bună are. Așa că nu mă miră că a făcut acest proiect superb numit Lux Obscura, cu o serie limitată de 100 de lumânări cu cristale semiprețioase, din ceară de soia 100% naturală (ceea ce înseamnă că parfumul lor se va simți mult mai bine când ard, spre deosebire de cele sintetice din comerț, care miros bine doar când nu sunt aprinse).

Denumirile în latină, ideea de cristale + foc și entuziasmul cu care ne povestea cum a construit tot proiectul Lux Obscura și cum a fabricat fiecare lumânare m-au cucerit și sunt sigură că lumânări precum Luceat Lux Vestra (Let Your Light Shine), Luctor Et Emergo (I Struggle And I Emerge) sau Esto Quod Es (Be What You Are) au un strop de magie în ele. 

Le puteți vedea pe toate în catalog și apoi le puteți comanda pe mail la luxobscura.candles@gmail.com.

7. Butoni sau bijuterii de LaCercei.ro

Pe LaCercei.ro i-am descoperit căutând o variantă prin care să îmbin motorsportul cu un black tie dress code, pentru Gala Campionilor de weekendul trecut. Mi-au plăcut foarte mult butonii, pe care mi-am dorit să îi fac cadou, însă mi-am luat și eu o pereche de cercei, așa că ne-am asortat într-un mod subtil și frumos.

Tot ei fac și tablouri în același stil steampunk, reproducând într-un mod original diferite logo-uri și simboluri – tot în ideea designului industrial a lămpilor cu poveste de mai sus, sunt genul de cadouri pe care le poți face partenerilor de afaceri pasionați de mașini, sponsorilor (în cazul piloților) sau prietenilor mașiniști.

8. Cosmetice Apivita

Pentru că știu că mă citesc și bărbați și pentru că știu cât e de greu să alegi dintre sute, mii, milioane de cosmetice, eu vin cu o propunere sigură: orice de la brandul Apivita. Eu le iubesc produsele și folosesc aproape totul de la ei: măști de față, geluri de duș și creme de corp, cremele de mâini sau balsamurile de buze sunt toate foarte faine, iar din geanta mea de raliu sunt nelipsite crema de față, sprayul cu mountain tea și șamponul & balsamul cu mușetel și miere. Nu ai cum să dai greș.

Apivita este un brand pe care l-am descoperit în Grecia cu mulți ani înainte să apară și în România (apropo, în farmaciile Sensiblu găsești produsele lor) și îmi place pentru că are ingrediente naturale, cu formule bazate cu precădere pe plante, propolis sau miere.

9. Cărți & reviste

Cu mine nu ai cum să dai greș cu o carte bună sau o revistă interesantă. Așadar, fără prea multe explicații, vă las lista mea curentă de preferințe:

DoR – o revistă de jurnalism narativ și mai mult de atât: o comunitate frumoasă construită de 10 ani în jurul poveștilor bine spuse, în online și offline.

Lovin My Car – pentru femeile din viața ta care își iubesc mașina

Neînvinșii. Povești spuse de sportivi – povești și lecții de viață spuse de 15 dintre cei mai importanți sportivi români și scrise de Andreea Giuclea, o carte puternică în care fiecare se poate regăsi.

Biografiile de la Editura Publica (colecția Victoria Books) – Ayrton Senna, Meryl Streep, Roger Federer – tu alegi, fiecare poveste este puternică și inspirațională în felul ei.

10. O experiență marca Holiday Club

În final, oricât de thoughtful ar fi ideile de mai sus, obiectele nu vor întrece niciodată energia unor experiențe frumoase. Așadar, pentru o aventură construită exact pentru persoana pe care vrei să o surprinzi, vorbește cu cei de la Holiday Club. De la călătorii exotice la excursii prin care descoperi România așa cum o iubim, au ceva pentru fiecare și foarte multă experiență prin care îți vor asigura cele mai frumoase amintiri. 

Acestea fiind spuse, vă doresc sărbători de poveste!

Articole similare

ROCHARGE by Vitesco Technologies 2023

Au trecut trei ani de când am fost în primul tur al țării cu mașini electrice. Pe atunci încă scriam destul de des pe blog, …

Cars & Roads by Michelin 2023

Tocmai am încheiat acea perioadă din an numită și “am văzut că te-ai plimbat ceva în ultima vreme”. Practic, în ultimii ani, verile mele au …

Cursa pentru egalitate

Cursa pentru egalitate Pilotul de raliu Cristiana Oprea și Centrul FILIA își unesc forțele pentru a promova egalitatea de gen Comunicat de presă | București, …

WRC Croația: Experiența care a ieșit din a doua

articol pubicat pe Autocritica.ro. Fotografii de Flavius Croitoriu, Attila Szabo, Bastien Roux. Povestea participării mele în etapa de WRC din Croația. De la extaz la agonie …